Thursday, March 26, 2015

Despre religie, stiinta si scoala

S-a discutat mult in ultimele saptamani pe tema orelor de religie in scoli. Desi am ajuns tarziu la masa discutiilor, o sa abordez si eu aceasta problema, dar dintr-un unghi putin diferit. In contextul acestei discutii am aflat ca acum cativa ani Ministerul Educatiei a scos teoria evolutiei a lui Darwin din programa scolara la presiunile BOR. Ba mai mult, adeptii bisericii vorbesc de o teorie alternativa, creationismul, si spun ca eventual ar trebui studiate amandoua in paralel, sau lasa optiunea profesorului ce teorie sa prezinte la clasa. Dar nu toate teoriile sunt nascute egale si tocmai despre asta o sa vorbesc mai departe. Epistemologia esta ramura filosofiei care studiaza natura cunoasterii stiintifice, iar una din cele mai mari contributii pe aceasta tema este cartea Objective Knowledge a lui Karl Popper. Ca mai toate cartile de filosofie, e scrisa intr-un limbaj arid, dar ideile principale sunt pana la urma simple si de bun simt (imi amintesc ca discutam acum cativa ani cu cineva despre aceasta carte si am ajuns la concluzia ca ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru oricine pretinde ca are de-a face cu stiinta).

Pe scurt Popper sustine urmatoarele:
- cunoasterea umana e formata exclusiv din teorii; de exemplu daca acum e noapte, faptul ca eu ma astept ca in cateva ore sa rasara soarele din nou e o teorie, s-ar putea sa se intample asa sau nu;
- nicio teorie despre lumea din jur nu poate fi demonstrata astfel incat sa fim siguri ca e adevarata. Practic nu putem fi siguri de nimic pe lumea asta, nici macar de moarte si taxe :) 
- o teorie poate fi insa infirmata prin observarea unor fapte care o contrazic; de exemplu, daca teoria mea e ca soarele rasare in fiecare zi la 6 si maine soarele rasare la 7 atunci teoria mea va fi infirmata;
- practic natura cunoasterii umane e negativa, nu pozitiva; fiecare din noi vine cu tot felul de teorii, iar multe dintre ele sunt aruncate la gunoi pe masura ce realitatea le contrazice; sau rafinate, cum este cazul cu teoria lui Einstein despre gravitatie care de fapt o imbunatateste pe cea a lui Newton pe aceeasi tema (care, de exemplu, prezicea gresit orbita planetei Mercur); cred ca chiar acest exemplu cu teoria gravitatiei a fost sursa de inspiratie pentru aceasta carte a lui Popper;
- o teorie stiintifica e o teorie pe baza careia putem face predictii pe care le putem verifica. Aici se despart apele de fapt intre stiinta si religie, magie, filosofie si orice altceva care emite pareri despre lumea asta. Ca sa nu ziceti ca am ceva cu religia, o dau un exemplu din filosofie. Exista un curent filosofic care sustine ca tot ce ni se intampla noua e de fapt un vis. Oamenii astia nu pot fi combatuti cu nimic, daca il ciupesti de mana si il doare el o sa spuna ca de fapt viseaza ca il doare si tot asa. Din moment ce teoria asta nu face nicio predictie care poate fi infirmata despre ce s-ar putea intampla maine ea nu poate fi combatuta.

Asta e de fapt marea problema cu ce se intampla in scoala romaneasca. Acum, fiecare e liber sa creada ce vrea si in ce vrea, dar atunci cand vorbim despre materiile care tin de stiinte e aberant sa punem pe picior de egalitate o teorie stiintifica, cum e cea a evolutiei, cu una pe care nu o putem combate in niciun fel, caci sustine ca orice s-ar intampla maine e vointa divinitatii.
Post a Comment