Recent m-a contactat cineva care face o lucrare de doctorat despre copilaria anilor 80 din Romania si despre activitatile extracuriculare care se faceau atunci. In mod particular am fost rugat sa povestesc despre cercul de matematica la care participam, iar daca tot am scris aceasta poveste o postez si aici:
Povestea cercului de mate a inceput in clasa a patra. Intr-o zi m-a intrebat mama daca ne-a zis la scoala de noul cerc care se face duminica (pe atunci sambata era zi lucratoare, deci si zi de scoala). Invatatoarea de la clasa mea nu ne zisese (se pare ca nu se intelegea cu domnul profesor Dinu), dar cum mama auzise de el de la colegii ei de serviciu care aveau copii de-o seama cu mine, duminica urmatoare m-am prezentat la cerc. Si de atunci am tot tinut-o asa pana la sfarsitul clasei a opta. In primul rand era o activitate care ma prindea de minune: probleme grele, teme de pe o saptamana pe alta la care ma gandeam in timpul meu liber. Imi amintesc si acum ce bucuros am fost cand am rezolvat una din problemele cu condamnatul la moarte care de data asta scapa formuland un paradox. In clasa a cincea s-a schimbat structura cercului si profesorii. In primul rand cei care erau mai buni la mate stateam grupati la ora de mate si primeam de lucru separat. Apoi urma cercul de mate saptamanal, tot cu Craciunescu, proful de la clasa, iar in preajma olimpiadelor am facut niste sedinte integrati cu cei de la clasele mai mari care sperau sa prinda un loc la nationala, desi la clasa a cincea nu exista o faza nationala a olimpiadelor. Sedintele acestea se faceau cu cel mai respectat profesor de matematica din Mangalia la vremea aceea, domnul Henny (in memoria lui se organizeaza si in ziua de azi un concurs de matematica la Mangalia). Din clasa a sasea m-am mutat in Constanta, iar aici am continuat pe de o parte sa lucrez separat la clasa impreuna cu alti cativa colegi si pe de alta parte sa particip la cercul care se tinea pe tot orasul Constanta. Aici i-am cunoscut si pe cei mai buni elevi din oras, dar si pe cei mai buni profesori, caci profii se roteau de la o saptamana la alta si prezentau cate o alta tema. Cu majoritatea celor pe care i-am cunoscut aici am fost mai apoi coleg de liceu si chiar si de facultate cu o parte din ei. Revolutia am trait-o bine-nteles in tabara de mate din vacanta de iarna, la Sangeorz-Bai. Profesorul Moraru a fost cel care, usor cherchelit, ne-a tinut primul discurs despre ce oportunitati ni se deschid in fata o data cu prabusirea comunismului. Conditia era, nu-i asa, sa continuam sa invatam cu burta pe carte la mate :) In clasa a sasea am mers la olimpiada nationala, iar in clasa a saptea eram deja asa de legat de gasca de la cerc incat am refuzat sa merg la nationala la fizica (luasem locul intai cu nota 10 la faza pe judet) si am preferat sa merg la nationala la mate ca rezerva, caci iesisem abia al patrulea la faza pe judet. Daca la nationala am luat o nota rusinoasa (despre care Craciunescu, aflat si el acolo cu elevii din Mangalia, m-a sfatuit prieteneste sa nu pomenesc prea des :) ), in schimb am avut ocazia sa vad in acele zile petrecute la Ploiesti primul spectacol live cu cei de la Divertis. Atmosfera de la cerc era deseori glumeata, uneori chiar si ironica, asa ca am gustat din prima umorul "ingineresc" al celor de la Divertis. Era prima data din cate imi amintesc cand pur si simplu ma prapadeam de ras. Din fericire traditia cercului nu s-a destramat imediat dupa revolutie, iar noi am continuat sa ne tinem de problemele noastre saptamana de saptamana pana la sfarsitul clasei a opta. Chiar daca pana la urma am optat pentru o cariera in informatica (dupa ce in liceu am cochetat din nou si cu fizica, caci am avut probabil cel mai bun profesor din sud-estul Europei :), pe domnul Bararu), matematica mi-a ramas intotdeauna in suflet. Caci daca in inginerie si fizica mai poti face o aproximatie (o iei la pila ca sa se potriveasca cum se zice pe la noi :)), la matematica lucrurile sunt intotdeauna clare: ai demonstrat cerinta problemei sau nu, a treia varianta nu exista.
La final doua intamplari de peste ani:
- la prima ora de la cursul de computer vision de la University of Maryland, cu un profesor grec, Aloimonos, o somitate de nivel modial in domeniu; proful ii pune pe rand pe fiecare din studenti sa se prezinte si sa spuna din ce tara sunt; ajunge si la mine si ii spun ca sunt din Romania, la care se opreste si incepe sa ne povesteasca cum cand era el elev profii ii bateau la cap sa invete la mate si le ziceau ca in Romania elevii fac ore suplimentare in fiecare zi la matematica si o sa le-o ia inainte; se pare ca cercurile de matematica din Romania erau deja celebre de ceva vreme...
- la unul din primele mele interviuri la angajare din Bucuresti prin 2004 dau peste o echipa care incepuse sa practice stilurile de interviu ale celor de la Microsoft si Google. Probleme de tot felul, printre care si de logica. Fac o problema, iar pe urma imi dau inca una pe care o stiam. Le zic ca o stiu, iar ei ma intreaba un pic circumspecti: de unde o stii? Pai din clasa a patra, de la cercul de mate. Asta a pus capat acelei sectiuni a interviului, eram suficient de calificat :)
Povestea cercului de mate a inceput in clasa a patra. Intr-o zi m-a intrebat mama daca ne-a zis la scoala de noul cerc care se face duminica (pe atunci sambata era zi lucratoare, deci si zi de scoala). Invatatoarea de la clasa mea nu ne zisese (se pare ca nu se intelegea cu domnul profesor Dinu), dar cum mama auzise de el de la colegii ei de serviciu care aveau copii de-o seama cu mine, duminica urmatoare m-am prezentat la cerc. Si de atunci am tot tinut-o asa pana la sfarsitul clasei a opta. In primul rand era o activitate care ma prindea de minune: probleme grele, teme de pe o saptamana pe alta la care ma gandeam in timpul meu liber. Imi amintesc si acum ce bucuros am fost cand am rezolvat una din problemele cu condamnatul la moarte care de data asta scapa formuland un paradox. In clasa a cincea s-a schimbat structura cercului si profesorii. In primul rand cei care erau mai buni la mate stateam grupati la ora de mate si primeam de lucru separat. Apoi urma cercul de mate saptamanal, tot cu Craciunescu, proful de la clasa, iar in preajma olimpiadelor am facut niste sedinte integrati cu cei de la clasele mai mari care sperau sa prinda un loc la nationala, desi la clasa a cincea nu exista o faza nationala a olimpiadelor. Sedintele acestea se faceau cu cel mai respectat profesor de matematica din Mangalia la vremea aceea, domnul Henny (in memoria lui se organizeaza si in ziua de azi un concurs de matematica la Mangalia). Din clasa a sasea m-am mutat in Constanta, iar aici am continuat pe de o parte sa lucrez separat la clasa impreuna cu alti cativa colegi si pe de alta parte sa particip la cercul care se tinea pe tot orasul Constanta. Aici i-am cunoscut si pe cei mai buni elevi din oras, dar si pe cei mai buni profesori, caci profii se roteau de la o saptamana la alta si prezentau cate o alta tema. Cu majoritatea celor pe care i-am cunoscut aici am fost mai apoi coleg de liceu si chiar si de facultate cu o parte din ei. Revolutia am trait-o bine-nteles in tabara de mate din vacanta de iarna, la Sangeorz-Bai. Profesorul Moraru a fost cel care, usor cherchelit, ne-a tinut primul discurs despre ce oportunitati ni se deschid in fata o data cu prabusirea comunismului. Conditia era, nu-i asa, sa continuam sa invatam cu burta pe carte la mate :) In clasa a sasea am mers la olimpiada nationala, iar in clasa a saptea eram deja asa de legat de gasca de la cerc incat am refuzat sa merg la nationala la fizica (luasem locul intai cu nota 10 la faza pe judet) si am preferat sa merg la nationala la mate ca rezerva, caci iesisem abia al patrulea la faza pe judet. Daca la nationala am luat o nota rusinoasa (despre care Craciunescu, aflat si el acolo cu elevii din Mangalia, m-a sfatuit prieteneste sa nu pomenesc prea des :) ), in schimb am avut ocazia sa vad in acele zile petrecute la Ploiesti primul spectacol live cu cei de la Divertis. Atmosfera de la cerc era deseori glumeata, uneori chiar si ironica, asa ca am gustat din prima umorul "ingineresc" al celor de la Divertis. Era prima data din cate imi amintesc cand pur si simplu ma prapadeam de ras. Din fericire traditia cercului nu s-a destramat imediat dupa revolutie, iar noi am continuat sa ne tinem de problemele noastre saptamana de saptamana pana la sfarsitul clasei a opta. Chiar daca pana la urma am optat pentru o cariera in informatica (dupa ce in liceu am cochetat din nou si cu fizica, caci am avut probabil cel mai bun profesor din sud-estul Europei :), pe domnul Bararu), matematica mi-a ramas intotdeauna in suflet. Caci daca in inginerie si fizica mai poti face o aproximatie (o iei la pila ca sa se potriveasca cum se zice pe la noi :)), la matematica lucrurile sunt intotdeauna clare: ai demonstrat cerinta problemei sau nu, a treia varianta nu exista.
La final doua intamplari de peste ani:
- la prima ora de la cursul de computer vision de la University of Maryland, cu un profesor grec, Aloimonos, o somitate de nivel modial in domeniu; proful ii pune pe rand pe fiecare din studenti sa se prezinte si sa spuna din ce tara sunt; ajunge si la mine si ii spun ca sunt din Romania, la care se opreste si incepe sa ne povesteasca cum cand era el elev profii ii bateau la cap sa invete la mate si le ziceau ca in Romania elevii fac ore suplimentare in fiecare zi la matematica si o sa le-o ia inainte; se pare ca cercurile de matematica din Romania erau deja celebre de ceva vreme...
- la unul din primele mele interviuri la angajare din Bucuresti prin 2004 dau peste o echipa care incepuse sa practice stilurile de interviu ale celor de la Microsoft si Google. Probleme de tot felul, printre care si de logica. Fac o problema, iar pe urma imi dau inca una pe care o stiam. Le zic ca o stiu, iar ei ma intreaba un pic circumspecti: de unde o stii? Pai din clasa a patra, de la cercul de mate. Asta a pus capat acelei sectiuni a interviului, eram suficient de calificat :)
