Acetst post l-am început anul trecut, dar pe parcurs m-am luat cu altele și nu am reușit să îl mai termin atunci. Dar știți vorba aia: niciodata nu e prea târziu, așa că uite că îl termin acum. În 2015 s-au împlinit 20 de când am terminat liceul. În iunie am organizat o întâlnire cu foștii colegi de clasă și profesorii de la Liceul Mircea cel Bătrân. Ne-am simțit foarte bine împreună, am depănat amintiri, am povestit ce am făcut in viață și am realizat încă o dată cât de frumoasă și importantă a fost acea perioadă pentru formarea noastră ca oameni. Cum am amintiri de la toate materiile și cu toți profesorii pe care i-am avut țn liceu, m-am gândit să fac un serial cu unele din aceste amintiri.
Am să încep cu economia, o materie nouă pe vremea aia, care se studia pentru un an în clasa a XI-a. Profesorul de economie nu prea relaționa cu elevii, nu știu exact din ce motiv, dar îmi amintesc foarte clar despre el cum ne povestea lecția uitându-se mai mult pe geam în loc să se uite la noi. De altfel și la întâlnirea de 20 l-am regăsit pe domnul Fulea tot stingher. A venit în fața liceului, l-am salutat mai mulți dintre noi și am vorbit puțin cu dânsul, dar când ne-am strâns în clasă am constatat că între timp dispăruse. Manualul de economie era primul făcut dupa revoluție, de un anume Coșea, care avea să ajungă un politician de succes, iar ”succesul” în politica românească se masoară și prin numărul de partide prin care treci, căci și domnul Coșea e un traseist notoriu. Colegii mei care urmau să dea examen de admitere la ASE au învățat efectiv pe de rost acel manual, îmi amintesc că o colegă era în stare să recite fraze întregi din el. Eu am decis să dau bacul la economie, așa că învățasem și eu destul de bine conceptele de acolo, dar cel mai mult m-a frapat o frază din introducere sau prima lecție. Se vorbea acolo despre tipuri de oameni și cum unii nu se gandesc decât la ei, altora le pasă de ei și de familia lor, altora și de cei din orașul sau poate țara lor, iar altora le pasă de toți oamenii de pe Pământ. Și cum in funcție de cum ești iei decizii economice într-un fel sau altul. Atunci inevitabil m-am întrebat și eu: oare ce fel de om sunt eu? Îmi pasă numai de mine sau și de rude sau și de cei pe care îi cunosc sau poate de toți oamenii în general? Nu are rost să vă spun ce mi-am răspuns atunci, știm cu toții de la cei cu filosofia că mai importante sunt întrebările pe care ți le pui decât răspunsurile la care ajungi :) Dar cert e că într-un fel acel moment de la începutul clasei a XI-a m-a schimbat.
Am să încep cu economia, o materie nouă pe vremea aia, care se studia pentru un an în clasa a XI-a. Profesorul de economie nu prea relaționa cu elevii, nu știu exact din ce motiv, dar îmi amintesc foarte clar despre el cum ne povestea lecția uitându-se mai mult pe geam în loc să se uite la noi. De altfel și la întâlnirea de 20 l-am regăsit pe domnul Fulea tot stingher. A venit în fața liceului, l-am salutat mai mulți dintre noi și am vorbit puțin cu dânsul, dar când ne-am strâns în clasă am constatat că între timp dispăruse. Manualul de economie era primul făcut dupa revoluție, de un anume Coșea, care avea să ajungă un politician de succes, iar ”succesul” în politica românească se masoară și prin numărul de partide prin care treci, căci și domnul Coșea e un traseist notoriu. Colegii mei care urmau să dea examen de admitere la ASE au învățat efectiv pe de rost acel manual, îmi amintesc că o colegă era în stare să recite fraze întregi din el. Eu am decis să dau bacul la economie, așa că învățasem și eu destul de bine conceptele de acolo, dar cel mai mult m-a frapat o frază din introducere sau prima lecție. Se vorbea acolo despre tipuri de oameni și cum unii nu se gandesc decât la ei, altora le pasă de ei și de familia lor, altora și de cei din orașul sau poate țara lor, iar altora le pasă de toți oamenii de pe Pământ. Și cum in funcție de cum ești iei decizii economice într-un fel sau altul. Atunci inevitabil m-am întrebat și eu: oare ce fel de om sunt eu? Îmi pasă numai de mine sau și de rude sau și de cei pe care îi cunosc sau poate de toți oamenii în general? Nu are rost să vă spun ce mi-am răspuns atunci, știm cu toții de la cei cu filosofia că mai importante sunt întrebările pe care ți le pui decât răspunsurile la care ajungi :) Dar cert e că într-un fel acel moment de la începutul clasei a XI-a m-a schimbat.
